Te iubesc legal

Cea mai mare ignoranţa este sa respingi ceva, despre ce nu ştii nimic…

Te iubesc interzis,
dar te iubesc legal.
C-aşa fu prezis
fără gândire
sau scotocire
într-un cod penal.
Dar am voinţă
şi vreau o sentinţă,
cum scrie la carte
prin nu ştiu ce parte
un text infernal
pentru omul banal.

Aş dona şi sânge,
de-ai fi la spital.
Un om stă şi plânge
la colţ de stradă,
fără să vadă
doinind un caval.
Aici doar câinii
ling colţul pâinii,
lătrând la cine,
pe furiş vine
cu gând necurat
sau pus pe furat.

Acum scriu cuvinte
Şi gândesc la tine,
Cum fără minte
Seară de seară
în miez de vară
veneam  la tine
cu o privire
şi o iubire
de om fericit
adesea hulit.
De ce pătimesc?
Ori poate iubesc?

Unde-i răspunsul? De nu mi-l găsesc…



Divina mea

Divino, pe tine oare Phidias te-a dăltuit?

Iar zeul mie mi te-a dăruit

Într-o dimineaţă, când trist veneam acasă

Cu ochii obosiţi şi faţa trasă…

Atuncea solul zeului cu tine la mine a venit

Şi te-am privit,

De-atâta frumuseţe am rămas vrăjit.

Aveai părul lung, ochii strălucitori,

Faţa îmbujorată, buze senzuale,

Trupul ademenitor, cu linii largi domoale

Umerii frumoşi, rotunzi, pieptul bogat

Talia conturată, abdomenul plat

Şoldurile ţi-s largi, provocătoare,

Fese tari rotunde, ademenitoare

Coapse puternice

Dar cu genunchi şi glezne fine

Toate dorurile să mi le aline.     

Iar după ce solul a plecat,

Strâns te-am cuprins, te-am sărutat

C-un lanţ de aur de mine te-am legat

Şi-n  dormitor ne-am încuiat.

Apoi ce-a mai urmat? Ce s-a-ntâmplat?

Peste noi fericirea aripa-ncet şi-a scuturat…

Cu şi pentru tine…

Iubito îmi lipsesti mai mult ca altădată
Si mereu te simt aici în pat cu mine,
Iar viata mi se scurge ca un fir de lână

Ţesut de fete în seri lungi de clacă.

Inima şi dorul stau de te veghează

Târziu după căderea nopţii,

Când porumbeii gunguresc şi bat din aripi

Serenade şi pătimaşe dansuri de iubire.

Cu şi pentru tine inima-mi renaşte azi pentru vecie,

Redându-mă vieţii şi iubirii, ca numai alături de tine

Să trăiesc, să zâmbesc, să plâng sau să iubesc.

Dar de iubire

Te sărut acuma cu iubire

Vrând ca trupul să-ţi reverse foc

Tu strânge-mă să mă sufoc,

Şi fi darul meu de fericire.

Cuprinde-mă, până mă trec fiori

Ca să-ţi sărut gura senzuală,

Să îţi ating uşor pielea goală,

Eu să te iubesc, tu să mă adori.

Mâna mea pe trup să te mângâie

Ca adierea unui zefir,

Iubirea să fie azi beţie.

Să torn iubire în al tău pahar

Şi să-ţi ofer un trandafir,

Iar tu iubirea să  mi-o dai în dar.

Secunda noastră (reluare)

Secunda noastră s-a oprit încremenită,
iar firul de nisip rămas-a suspendat
in clepsidra, pe a cărei cupolă

fericirea ne-a desenat zâmbete largi,
chipuri frumoase.
Pleoapele au uitat să ne arate ochii,
ascunşi de cortina clipitului,
iar buzele tale poartă tăcute
amprenta sărutului meu pătimaş.
Secunda de iubire atins-a eternitatea
si s-a impregnat cu aroma ei de veşnicie.
Aerul e plin de mirosul trupurilor noastre
fierbinţi, transpirate
şi picături strălucitoare de luceferi
ne stau suspendate pe sprâncene
ca firele de nisip pe plaje.
Oftatul meu răguşit fulgeră timpul oprit
străbătând spaţiul dilatat

a secundei noastre îndrăgostite…



Din întâmplare

Noi ne-am întâlnit din întâmplare

Şi-am înţeles, atunci când te-am privit,

Că zilele-mi de lunga aşteptare

În care te-am visat s-au isprăvit.

Viata mea ce ieri a fost pustie,

Face loc iubirii care creste,

Trecut-au clipe lungi de agonie,

Fericirea scrie azi a ei poveste.

Tu eşti strălucitoare ca o floare

Pe marginea drumeagului pustiu,

Care prin parfum şi prin culoare

Ademeneşti în preajmă-i viu.

Din tine simt dorinţa care curge,

Freamătul trupurilor clocotind,

Sărutul gurii care frige

Pe trupul meu ca florile căzând.

Curbe, doruri şi dorinţe (revizuit)

Par(ad)isul merită o liturghie…

(Henric al IV-lea)

Te mângâi pe fiecare curbă,
Ce lin coboară sau se urcă.
Le urmăresc cum se desfac,
Cum se adună
În piscuri
Sau în văi adânci,
Sărut aprins trupul tău de zână
Pe albul cast, ce nu-mi pune pricină,
Când   la el mă cheamă
Fără prejudecăţi sau teamă,
Patimi, iubiri ori gelozii.
Femeile cu ciudă privesc
După tine,
Când cu mine
Prin parcuri ne zâmbim ori îţi zâmbesc
Şi ne plimbăm ţinându-ne de mână
De şapte ori pe săptămână…
Iar după ce seara lin coboară
Acum în miez torid de vară,
Retraşi în dormitor,
M-aplec spre tine cu pătimaş amor,
Să-mi sting pasionatul dor.
Dorul de tine, dorul de iubire
Ce cuprinde nopţile-n neştire
Pătimaş şi cu nestăpânire,
Să te iubesc pe tine
Şi-al tău trup fără stăvilire.

Braţele moi, rotunde-s primitoare,

Şoldurile-s largi copleşitoare,

Talia fină, paşii provocători,
Sâni tari, bogaţi, rotunzi, ameţitori
Iubindu-ne nu simt că zboară timpul,

Nici că-mi schimb şi anotimpul

În pas domol, mai rar galop.

Sfâşiat de doruri, ca într-un potop.

Întreaga viaţă am să te iubesc,
Iar pe tine mereu am să te doresc

Şi am să te admir, cât am să trăiesc…

Zboară inimă

Zboară inimă, zboară,

Zboară dincolo de zare,

Zboară ca gândul,

Că te aşteptă cineva care

Are inima frântă

De cineva

Şi-aşteaptă o mângâiere

De la tine.

Dar când ajunge

Inima mea,

Te rog,

Ascult-o

Şi sărut-o,

Să uite că-i singură

Aici pe pământ…

Tu oferă-i fericire

Şi păstreaz-o la tine,

Dar fereşte-o atent

De o singurătate-n doi…

Vinovat!

Ochii tăi mă ard azi într-un verde drăcesc,

Şi mă-mbată de verde într-o verde lumină.

Te-am iubit disperat şi la fel te iubesc.

Mă declar vinovat! Vinovat fără vină!

Dar te vreau zi de zi şi te chem ne-ncetat,

Mai departe nu văd, mai departe mi-e rău!

Tot ce am, tot ce sunt, tot ce astăzi mi-e dat,

E un cerc neînchis către tine mereu.

Ai să vii în final chiar bătrân de-am să fiu

Mai sărac cu un gând, cu un vis. E firesc.

Dar acelaşi - tot eu, care astăzi îţi scriu

Vinovatul etern, vinovat că trăiesc.

Am restanţe nedate pentru tot ce-i trecut,

Şi am vise nescrise care-mi zac pe retină.

Te-am iubit ca nebunul şi la fel te-am pierdut.

Mă declar vinovat! Vinovat fără vină!

Visul.

Cu acorduri fine de vioară,

Din visare uşor tu m-ai trezit
Si la pieptul meu te-ai cuibărit.

Aşa cum faceam odinioara.

Cu ochii lacomi ne priveam

Şi pătimaş  ne sărutam,

În brate-ncet te dezmierdam,

Şi pătimaş noi ne  iubeam.

Luna pe cer s-a bucurat

Şi noaptea-ntreagă a luminat,

Martore mi-au fost stelele

La fericirea care tu mi-ai dat…

Timpul

Nu prea ai timp iubito,
dar oare mai ştii cum să iubeşti? 
Tu mai ai timp sau răbdare,
să mă  răsfeţi,să mă alinţi?
Nu te  mai uiţi in ochii mei, când în braţe ne strângem.
Dar zâmbim când în parc vedem

Doi bătrânei ţinându-se de mână

şi admirând o floare,
iar seara ei caută luceafărul pe cerul înstelat.
Îmi dau  seama ca pe lume mai exista oameni norocoşi,
oameni ca noi, oameni care ştiu,

sau au ştiut în viaţă să iubească,
iar noi, ca ei am ştiut să alegem iubirea,

Nopţile mele

Noapte magică e noaptea de argint,

O mare nesfârşită de spaţiu şi de timp,

Prin mijloc e traversată de Calea Lactee.

Cine calcă uşor acum pe ea?

E omeneasca idee care ne leagă şi pe noi…

În noapte mă alintă doar privirea ta,

Ziua mi-e-nsorită doar cand te ascult 

Adorm si ma trezesc cu tine-n gand.

În lumea asta noi fiind doi predestinaţi
Şi mi-e dor mereu, să mă iubestii, să mă alinti.

Mi-e dor de sărutul din noptea-n care tu m-ai cucerit,

 

Nu timpul vindecă…

Oricât de puternic mă simt şi sunt
uneori simt nevoia unei mângâieri,

alteori simt nevoia să fiu înconjurat de gingăşie.
Daca aş fi o frunză, aş avea nevoie de vânt,
dacă aş fi cuvânt, aş avea nevoie de tine ca să-l pot şopti,
dar sunt o fiinţa si am nevoie de iubire.
Sunt împovărat de amurguri, de toamne,

dar printre atâtea zboruri frânte,
împovărat de căutări sau de o lungă aşteptare
îmi doresc o strângere de mână,

o mângâiere sau o şoaptă,

îmi doresc o iubire pură  şi  profundă,
dar am înţeles ca nu timpul  vindecă sufletul,

ci inima, sufletul şi dragostea din noi.

Secunda noastră

Secunda noastră s-a oprit încremenită,
iar firul de nisip ramas-a suspendat
in clepsidra, pe a cărei cupolă

fericirea ne-a desenat zâmbete largi,
chipuri frumoase.
Pleoapele au uitat să ne arate ochii,
ascunşi de cortina clipitului,
iar buzele tale poartă tăcute
amprenta sărutului meu pătimaş.
Secunda de iubire atins-a eternitatea
si s-a impregnat cu aroma ei de veşnicie.
Aerul e plin de mirosul trupurilor noastre
fierbinţi, transpirate
şi picături strălucitoare de luceferi
ne stau suspendate pe sprâncene
ca firele de nisip pe plaje.
Oftatul meu răguşit fulgeră timpul oprit
străbătând spaţiul dilatat

a secundei noastre îndrăgostite…

Legământul

Simt clipele mele rătăcite

Prin nopţi lungi, neliniştite,

Iar visele-s de tine bântuite

Si orele iubirii de păsări izgonite.

Doar inima înjunghiată

De lacrimi inundată,

În tăcere a rămas uitată,

Dar vrea să mai zboare odată

La inima ta îndepărtată,

Să zboare printre nori

Şoptit să îţi reamintească de mii de ori

Legământul făcut de noi odată

Că ne vom iubi viaţa toată

Îmi place să ştiu…

Îmi place să ştiu că exişti cu adevărat,
Îmi place sa ştiu ca printre valuri
Există o corabie cu care să ajung până la tine
Si sa visez că-n lumea noastră,
Există o rază de soare, dar si un curcubeu.

Îmi place să ştiu că zâmbetul tău,

E răsăritul meu de soare,

Iar curcubeul e seninul zilelor de vară.
Îmi place să ştiu că-n fiecare dimineaţă
Am să-ţi simt căldura buzelor

Şi a braţelor tale strânse în jurul meu.

Întâlnirea…

Ne-am întâlnit pe marginea unei secunde…
Eu sfâșiat de dor și de iubire,
Tu cu începutul de speranță, adulmecai misterul nopții târzii
Eu așteptam pe mâine,
Tu ignorai pe ieri…
La umbra amintirilor dăruiam amândoi câte un strop de tristețe,

Mângâiam neantul cu sărutul dorinței

Şi-n infinitul clipei, am oprit orologiul surâzând.
Aşa a început visul la care am tânjit până ieri…

Al tău parfum (publicare revizuită şi completată)

Gâtul graţios, umerii rotunzi,

Sânii tăi sunt paharele de vin,

Trupul aprins, fremătător, divin,

Iar ochii tăi a mele mari oglinzi…

Al tău parfum în noapte mă cuprinde,

Iar şoapta-i mângâiere, când trupul ţi-l dezmierd,

La tine-n braţe acuma să mă pierd

Şi dorinţele trupul mi-l aprinde…

Dulce şi fragedă ţi-e ţie buza

Şi gându-mi zboară doar la tine

Că-n lume niciunde nu-i mai bine
 
Cu mâini înfiorate-ţi deschei bluza,

Iar sufletul tot mi se-nfioară,

Când admir  trupul tău ca o chitară…

Toamnă de toamnă

La iubire dorinţa mă îndeamnă

Şi la tine mă cheamă seara când te culci,

Lacom să-ţi sărut a tale buze dulci,

Pe veci să-mi rămâi a inimii doamnă.

Îţi sărut pielea moale, mătăsoasă,

Când cu patimă la pieptul meu te strâng.

Nefericirile trecute să-mi deplâg,

Ca să te admir, cât eşti de frumoasă.

Să te alint, la pieptul meu te cuibăreşti,

Să te dezmierd, să-ţi simt trupul fremătând

Şi sângele prin vene clocotind,

Când plină de pasiune mi te dăruieşti.

Dar astăzi să rămân dorul mă-ndeamnă,

Că-n sânge mi-a rămas a ta rămas iubire

Şi tu trezindu-mă din adormire,

Ca pătimaş să ne iubim toamnă de toamnă.

Fericirea zborul nu-l mai ia…

Simt şi acum  pe buze sărutul tău,

ce mi l-ai dăruit, cum numai tu ştii dărui,

un trandafir ce-mi înflorea pe buze.

Pe tine, cea mai frumoasă-ntre zeiţe

senzuală cu ochii strălucitori,

lacomă, flămândă, însetată de-al meu foc

foc veşnic, foc devorator.

Am să te sărut întâi pe ochişori,

guriţa o lăsăm, să mai aştepte,

ca să-ţi sărut pieptul bogat,

umerii, şoldurile şi tot cea mai rămas

să mă îmbăt de tine azi

şi în potirul tău să fiu turnat încet…

Ca apoi să mă bei, iar când spun că te iubesc,

să mă legi de tine şi-ncătuşat mă vei reţine toată viaţa,

să ne iubim,  să mă iubeşti,

ca trupurile noastre să fie locul

de unde fericirea, zborul nu-l mai ia…





Fascinat…

…ascult cuvintele tale de iubire,

De o iubire vie si copleşitoare,

Simţindu-mă cuprins de înfiorare

Si te simt mereu tandră, senzuală,

Excitantă, dornică de dăruire,

Cu trupul cald, aprins doar de dorinţe,

De speranţe infinite…

Cu braţele moi, rotunde, calde

Mă cuprinzi şi mă strângi tare

Şi-n patul larg mă tragi îmbietoare,

Să ne iubim dezlănţuit si pătimaş.

Să ne iubim acum mai pătimaş ca ieri,

Dar nu atât de pătimaş cum ne vom iubi mâine…