Persoane interesate

miercuri, 30 aprilie 2014

Cumpăna dintre lumi




Mă găsesc la cumpăna dintre lumi, lumea de care fug și lumea la care vreau să ajung, o lume care încă nu îmi aparţine, o lume confuză, ideală, o lume de vis.
Acum uitat, resemnat, adulmec parfumul prevestitor de furtună
şi mă simt acum între cele două lumi diferite, două lumi care nu mă vor.

Tu ai sim
ţit cum ucide tăcerea, răceala, depărtarea şi indiferenţa?
Ucide încet, ucide lent, ucide sentimente, ofile
şte suflete, sugrumă iubiri, erodează tot ce întâlneşte trecut, prezent şi viitor.
Lipsa d
e înţelegere, de comunicare e marele duşman al tuturor. E zidul care te împiedecă să realizezi ceva - oricât  de mărunt e acel ceva. Zidul nu are porţi în care să baţi. Aşa că rămâi singur afară vorbind în pustiu, ca apoi, încet, încet să renunţi.
Tăcerea,
răceala, depărtarea, indiferenţa distrug mai mult decât orice cuvinte sau fapte negândite.

Te voi săruta încet,
Te voi săruta dulce.
Încet, buzele mele î
ți vor desena buzele, ochii, chipul;
Cu respira
ția ți le voi însufleți
Şi î
ți voi transmite toate sentimentele ce le-ai stârnit în sufletul meu;
Î
ți voi dărui căldură și liniște în suflet,
Î
ți voi oferi toată iubirea din lume, toată iubirea care o meriți.
Î
ți voi da cheia grădinii mele cu vise, acel loc tainic care te așteptă de mult.
Aş vrea să te iube
sc, cum nimeni nu a mai făcut-o, să te iubesc în locurile cele mai frumoase, în toate locurile unde doar visul te mâna până acum.
Vreau să te iubesc a
şa cum numai zeii ştiu a o face. Să îţi sărut fiecare părticică, fiecare literă din tine.



luni, 28 aprilie 2014

Mă gândesc mereu la tine





De ce oceanul acesta e atât de mare
cu mii şi mii de kilometri între maluri
până şi vântul în timp lung îl străbate,
iar in imensitate uraganele se rătăcesc?
Numai gândurile mă mai aduc la tine
clipă de clipă, ceas de ceas şi zi de zi,
iar nopţile devin mai uşor de suportat
Şi inima mea tristă acum a înviat.

De aceea mă gândesc mereu la tine…



vineri, 25 aprilie 2014

Gânduri şi gânduri,





Cu trupul tău mă chemi mereu la tine,
Să te privesc, în braţe să te strâng,
Iar inima iubită acuma să o frâng,
Jurând că nu mai plec de lângă tine.

Trupul tău mă învăluia discret,
Iar buzele pe tine îşi fac un drum,
Să uit că viaţa mea e foc sau fum,
Şi dorul mi se va domoli  încet.

În zori când pasiunea îşi ia zborul,
Iar locul e gol, totul a trecut,
Nu uit amorul ce s-a  petrecut,
Nici cum in mine ai aprins fiorul.

Oare? Iubirea să ne fie gară?
O inimă ce bate prima oară?
Un drum anost, uitat aşa-ntr-o doară?
Sau ce-mi doresc eu seară de seară


 

joi, 24 aprilie 2014

Fapt divers





Fata pe care-o aştept
trăieşte undeva prin mintea mea
şi se iscăleşte cu vârful limbii
jur împrejurul tâmplei mele,
are întotdeauna tandreţe în pleoapele-nchise
şi cu genele strânse, geme uşor,
pentru că iubirea se numără pe doua voci,
iar fata pe care o caut,
cu certitudine trăieşte într-o altă lume,
într-o altă dimensiune.
Ea stă ghemuită la intersecţia unor coapse
cu palmele strânse într-un anume fel de intimitate
şi fără somn se scutură de gânduri de lene.
Ea există, numai că eu am uitat sa mă mai nasc




luni, 21 aprilie 2014

Divina mea




Divino, pe tine oare Phidias te-a dăltuit?
Iar zeul mie mi te-a dăruit
Într-o dimineaţă, când trist veneam acasă
Cu ochii obosiţi şi faţa trasă…
Atuncea solul zeului cu tine la mine a venit
Şi te-am privit,
De-atâta frumuseţe am rămas vrăjit.
Aveai părul lung, ochii strălucitori,
Faţa îmbujorată, buze senzuale,
Trupul ademenitor, cu linii largi domoale
Umerii frumoşi, rotunzi, pieptul bogat
Talia conturată, abdomenul plat
Şoldurile ţi-s largi, provocătoare,
Fese tari rotunde, ademenitoare
Coapse puternice
Dar cu genunchi şi glezne fine
Toate dorurile să mi le aline. 
Iar după ce solul a plecat,
Strâns te-am cuprins, te-am sărutat
C-un lanţ de aur de mine te-am legat
Şi-n  dormitor ne-am încuiat.
Apoi ce-a mai urmat? Ce s-a-ntâmplat?
Peste noi fericirea aripa-ncet şi-a scuturat…




marți, 15 aprilie 2014

Încredere (prelucrare din folclor urban)



Să te înşel, în braţe când mă strângi,
Să te înşel cu tine…
Să mă înşeli, chiar dacă inima mi-o frângi,
Să mă înşeli cu mine…
Înşeală-mă, e tot ce îmi doresc,
Înşeală-mă cu mine…
Apoi ţie la ureche să-ţi şoptesc,
Că te-nşel şi eu cu tine…





joi, 10 aprilie 2014

Păstrez cheia la mine





Frumoasa mea iubită  de-astă vară
Cu inima deschisă doar iubirii,
Vestală căzută-n calea fericirii,
În casa ta când vin la ceas de seară.

Să depănăm o vreme doar nimicuri,
Cuvinte care-s jarul ce focul-aprinde
Şi-ncet iubirea, în plasa ei ne prinde
C-o noapte rătăcim sub caldele porticuri.

Atâtea porţi închise ai tu femeie,
Şi nu reproşez sau nu arunc cuvinte,  
Însă un singur lucru ţi-aduc ţie aminte, 
Că eu sunt cel care păstrează a ta cheie



miercuri, 9 aprilie 2014

ca petalele unei imense roze…(repostare)





de ce ai îmbrăcat rochia roşie?
ca inimile celor care te-au iubit…
rochie ce ţi se mulează pe-al tău trup,
lipită strâns de tine ca un lung sărut…
femeile  privesc cam lung în urma ta,
neînţelegând de ce rochia roşie
stă strâns lipită de talie, de tine…
de unde apar şi pliuri, decolteuri?
ce într-un loc anume toate înfloresc
înflăcărate ca roşul trandafir,
mereu fierbând de al iubirii elixir…
trupu-mi tresare ca într-un joc de iele,
privirile mele să-ţi fie bretele,
pentru că vreau ca săruturile mele,
să fie o altă rochie pe tine,
care să te-nfăşoare de la glezne,
coapse, şolduri, talie,

sâni, umeri, braţe
şi-n locul acela atâta de fierbinte
cu mii şi mii de pliuri adunate
ca petalele unei imense roze…




duminică, 6 aprilie 2014

Ceasul de perete





Pendulul ceasului de perete ticăie in ecouri de furtuni
Şi cu un fir subţire de dorinţă omenească iubirea ne aşteaptă să ţesem destinul…

Iubito ascultă-ti glasul sufletului şi de iţi e curat, potirul inimii te va-nvăţa cum sa-l umpli cu iubire, iubire ce îşi are izvorul in eternitate si din care sorbind vom stăpâni clipelor, pentru ca stâlpii fericirii noastre noi să fim.
Femeie visătoare îţi voi cuprinde chipul şi îţi voi şopti:
Te iubesc copilă, iar tu, cu ochii înlăcrămaţi îţi vei construi la pieptul meu un cuib trainic de credinţă în care să poţi plânge şi râde netulburată de nimeni sau de nimic.
Iubito vino să ne împletim firele vieţii? Atunci  vino să ne sorbim iubirea din privi, pentru că în toata deşertăciunea acestei lumi să încercăm să ne ascundem nefericirea ce o purtăm în suflet, chiar dacă amândoi vom  face asta cu mai mult sau mai puţin succes…
Te iubesc şi te iubesc numai pentru ceea ce eşti.
Te iubesc pentru că-n lumea asta, din care nu pot lua nimic,
ai apărut tu si mi-ai dăruit totul.





vineri, 4 aprilie 2014

Darul tău





Mi-ai oferit un bibelou, o figurină,
O frumoasă, delicată balerină, 
Cu pas prelung, în zbor, ţinuta divină,
Privind-o, toţi îi spun zeiţa din vitrină.

Fermecat, fascinat de a ei dantelărie,
Cuceritoare, cu aer primăvăratec
Cu ochii vii, strălucitori, ca de jeratic,   
Gingaşul dar adusu-mi-a doar bucurie.

Dar ce m-a frapat mai mult la darul oferit,
A fost cu tine marea lui asemănare,
Atât de mare încât pare izbitoare
Şi din lume-s omul cel mai fericit.