Tu eşti femeia aleasă şi pură,
A mea pentru viaţă, nu o aventură…
Tu înfloreşti în mine şi aprinzi iubirea,
Fericirea, împlinirea, dăruirea…
Puternic ca un munte mă simt cu tine-n zori,
Privind la obrajii tăi ca doi bujori
Si la ochii vii, aprinşi, strălucitori…
Ai inima deschisă bătând dezlănţuit,
Când mă chemi la tine cu glasul gâtuit.
Eu fermecat uit, că soarele a răsărit
Şi fascinat, vrăjit
În braţe te cuprind
Te strâng, tandru te sărut,
Oricând gata s-o luăm de la-nceput..
Unde eşti,
RăspundețiȘtergerecând înfloreşte
macul printre lanuri verzi
şi condorul se roteşte
la-nălţimi ce nu le vezi?
Unde eşti,
când dintr-o floare
o petală a căzut
şi când tristă viaţa-mi pare
eşti pierdut, şi, n-ai văzut?
Unde eşti,
când din cuvinte
noi poveşti eu plăsmuiesc
tu, te uiţi cu luare-aminte
când iubiri mi se-mplinesc?
Unde eşti,
când râsul moare
pe o gură-n veci flămândă,
flacără nemuritoare
pe un vârf înalt de stâncă?
Unde eşti,
când vântul rece
un sărut mi-a pus pe gene,
dar cu degetul îmi trece,
peste buze-ncet, alene?
Unde eşti
când printre riduri
nevăzut se-ascunde timpul
şi-mi înalţă mii de ziduri
de nu pot vedea Olimpul?
Unde eşti,
când între palme
stelele strivesc uşor
şi cu dorurile-mi calme
torc din ele-un firişor?
Unde eşti
când el, apusul
umbra trist şi-a sărutat
şi când peste tot întinsul
nopţile au îngheţat?
Unde eşti?
(...)
RăspundețiȘtergereTe-ai năpustit asupra mea iubire
Mă-ndeamnă paşii către locul drag
Chemat de dorul care urlă-n mine.
Tu, jumătatea mea de suflet
Cea mai de preţ, comoară sfântă
Te port în mine, doruri neânfrânte
În foamea-mi de iubire infinită.