Persoane interesate

miercuri, 17 octombrie 2012

Tentaţia

video


Buzele-ţi roşii un sărut aşteaptă,
Pragul preludiul ce o să urmeze,
Şi pe-amândoi să ne devoreze,
Cu gândul la a raiului poartă…

Trupul tău acuma-i fremătător,
Iar sânii bogaţi de dor  tresaltă,
Pentru pasiune-s antică unealtă
În pragul nopţii noastre de amor…

Pentru tine inima mea bate,
Iar trupul tău nu-mi va lăsa odihna
Cu-n etern fior ce mă străbate.

La piept te strâng şi dulce te sărut,
Fără a ştii, ce înseamnă tihna,
Mereu tentat s-o iau de la-nceput…

Un comentariu:



  1. Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale - Francesco Petrarca


    Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
    Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
    Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
    Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.

    Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
    Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
    Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
    Cari m-au adus în astă nefericită stare.

    Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
    Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
    Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.

    Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
    Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
    Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.

    RăspundețiȘtergere