Persoane interesate

sâmbătă, 31 august 2013

Cumpăna dintre lumi

video


Mă găsesc la cumpăna dintre lumi, lumea de care fug și lumea la care vreau să ajung, o lume care încă nu îmi aparține, o lume confuză, ideală, o lume de vis.
Acum uitat, resemnat, adulmec parfumul prevestitor de furtună
și mă simt acum între cele două lumi diferite, două lumi care nu mă vor.

Tu ai sim
țit cum ucide tăcerea, răceala, depărtarea și indiferența?
Ucide încet, ucide lent, ucide sentimente, ofile
ște suflete, sugrumă iubiri, erodează tot ce întâlnește trecut, prezent și viitor.
Lipsa de în
țelegere, de comunicare e marele dușman al tuturor. E zidul care te împiedecă să realizezi ceva – oricât e de mărunt acel ceva. Zidul nu are porți în care să bați. Asa că rămâi singur afară vorbind în pustiu, ca apoi, încet, încet să renunți.
Tăcerea, răceala, depărtarea, indiferen
ța distrug mai mult decât orice cuvinte sau fapte negândite.

Te voi săruta încet,
Te voi săruta dulce.
Încet, buzele mele î
ți vor desena buzele, ochii, chipul;
Cu respira
ția ți le voi însufleți
Şi î
ți voi transmite toate sentimentele ce le-ai stârnit în sufletul meu;
Î
ți voi dărui căldură și liniște în suflet,
Î
ți voi oferi toată iubirea din lume, toată iubirea care o meriți.
Î
ți voi da cheia grădinii mele cu vise, acel loc tainic care te așteptă de mult.
Aş vrea să te iubesc, cum nimeni nu a mai făcut-o, să te iubesc în locurile cele mai frumoase, în toate locurile unde doar visul te mâna până acum.
Vreau să te iubesc a
șa cum numai zeii știu a o face. Să îți sărut fiecare părticică, fiecare literă din tine.

video

7 comentarii:

  1. Iți voi oferi toată iubirea din lume, toată iubirea care o meriți.
    Îți voi da cheia grădinii mele cu vise, acel loc tainic care te așteptă de mult.
    Insemnare nocturnă superbă, Tony, sentimente pline de dor, sensibilitate şi gingăşie, nemărginită iubire.

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarata durere in suflet o simte doar cel care iubeste, asa este domnule doctor, departarea si singuratatea iti macina sufletul, face sa simti durere inb inima.
    E bine totusi atunci cand ai cui sa ii marturisesti iubirea, cand stii ca cineva acolo departe imparte cu tine aceeasi iubire. Tot binele si fericire, numai fericire si iubire tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  3. De zeci de ani suntem alaturi eu si sotia mea si daca lipsimn careva o ora simtim o durere care ne apasa, dar sa lipsesti ani? Nici nu putem sa gandim asa ceva, credem amandoi ca este ingrozitor domnule doctor. Este ceva ce doar inima stie, inima care ea le cunoaste pe toate. Trebuie mare rabdare si putere ca sa treci peste astfel de perioade in viata. Iar daca se intampla ca iubirea sa iti fie impartasita, dupa astfel de durere atunci esti un onm cu adevarat fericit. Iubiti-va, iubirea este sfantul legamant, este ceea ce va dorim! Noi va iubim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc pentru comentariile dumneavoastră frumoase, deosebit de frmoase, comentarii care direct in inimă le simt

      Ștergere
  4. Cand ma gandesc la anii in care eu eram la mii de km de iubita mea nu imi vine sa cred ca am rezistat. Da, am rezistat si eu pot spune ca doar iubirea ne-a ajutat si increderea in noi. Suntem oameni si avem inima, iar atunci cand totul se termina cu bine si cu iubire este minunat. Fericire si iubire tuturor, este cel mai de pret lucru din viata noastra! Multumesc domnule doctor, aveti dreptate in tot ceea ce spuneti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult stomate domnule George Mureşan vă mulţumesc din toată inima pentru frumoasele dumneavoastră comentarii, comentarii care le citesc cu inima si cu sufletul

      Ștergere
  5. Daca sufletul iti plange cand natura sta s-adoarma,
    De esti plin de intristare cand afara este toamna,
    Uita-te in oglinda vietii...vezi ce-i bine si ce-i rau...
    Si nu plange...mergi' nainte...daca asta-i drumul tau!
    Dar...de poti schimba in bine, zilele ce-astepti din zare...
    Schimba iute...fiindca viata...astazi e...maine dispare!..Cu mult drag...M..!

    RăspundețiȘtergere