Persoane interesate

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Criminal Tango




Cântă tango  vocea spartă,
Tragică cu iz de ceartă.
Vin’ să asculte lume, lume,
Fete rele sau mai bune.

Un borfaş strigă mai tare,
C-a plecat în lumea mare…
În taverna-ntunecoasă
Fumu-i greu ca ceaţa groasă.

Criminal Tango cânt prin taverne
Cu umbre mai negre, roşii lanterne.
Cânt despre traiul, care ne apasă
Fără-o speranţă mai luminoasă.

Criminal Tango în juru-mi adună
Şi criminalul şi zâna cea bună,
De muncă frântă spălătoreasa,
Toţi ce din casă-i alungă angoasa.

Cântă tango  vocea spartă,
Tragică cu iz de ceartă.
 În taverna-ntunecoasă
Fumu-i greu ca ceaţa groasă

Astăzi au venit la dans
Şi se-nvârt într-un balans
Ţiganul cu precupeaţa
Şi jandarmul dimineaţa.

Criminal Tango cânt prin taverne
Cu umbre mai negre, roşii lanterne.
Criminal Tango în juru-mi adună
Şi criminalul şi zâna cea bună,

Vor să danseze şi vor ca să bea,
Să uite de viaţă, cât e de grea.
Îmi iau ghitara, le cânt, le dansez 
Criminal Tango – şi-acum tot visez?



vineri, 14 decembrie 2012

Cuibul fericirii noastre



Mai simt pe buze sărutul tău,
ce mi l-ai dăruit, aşa cum numai tu o faci,
ca pe un trandafir ce-mi înflorea pe buze.
Pe tine, cea mai frumoasă-ntre zeiţe
senzuală cu ochii strălucitori,
lacomă, flămândă, însetată de al meu foc
foc veşnic, foc devorator,
am să te sărut întâi pe ochişori,
guriţa o lăsăm să mai aştepte,
ca să-ţi sărut pieptul bogat,
umerii, şoldurile şi tot cea mai rămas
să mă îmbăt de tine azi
şi în potirul tău să fiu turnat încet…
ca apoi să mă bei şi când spun că te iubesc,
să-ţi sune aşa de bine, încât tu mă vei opri la tine toată viaţa,
iar noi să ne iubim şi tu să mă iubeşti,
pentru ca trupurile noastre să fie cuibul
de unde fericirea nu-şi va mai lua zborul…

joi, 13 decembrie 2012

Trupul tău



Ca marmora de alb e trupul tău,
Dăltuit de mâna anticului zeu
Are forţă şi feminitate,
Gingăşie, multă voluptate.
Braţe moi, rotunde-mbietoare,
Sâni-s tari, rotunzi, ca rupţi din soare,
Şoldurile-s largi, îmbătătoare,
Iar coapsele ademenitoare.
Cu inima admir eu al tău trup,
De el privirile cu greu le rup.
Sufletul tău mereu am să-l iubesc,
Iar trupul nopţi şi nopţi am să-l doresc.

miercuri, 12 decembrie 2012

Doruri nocturne…



De astăzi vreau să fi numai a mea
cu privirea te caut dis de dimineaţă.
şi să te simt mângâindu-mi trupul,
în locu’n care aseară noi ne-am cuibărit.

Şi ne păstrăm vii tăcerile,
vorbe nerostite, mângâieri trăite,
iubirea-i cântec surd, neauzit.
să mă iubeşti, aşa cum tu ştii să iubeşti.

marți, 11 decembrie 2012

Tu eşti femeia



Tu eşti  femeia aleasă şi pură,
A mea pentru viaţă, nu o aventură… 
Tu înfloreşti în mine şi aprinzi iubirea,
Fericirea, împlinirea, dăruirea…
Puternic ca un munte mă simt cu tine-n zori,
Privind la obrajii tăi ca doi bujori
Si la ochii vii, aprinşi, strălucitori…
Ai  inima deschisă bătând dezlănţuit,
Când mă chemi la tine cu glasul gâtuit.
Eu fermecat uit, că soarele a răsărit
Şi fascinat, vrăjit
În braţe te cuprind
Te strâng, tandru te sărut,
Oricând gata s-o luăm de la-nceput..

duminică, 9 decembrie 2012

Seară de primăvară (amintiri)



Astăzi vezi, că  de dragul tău,
Natura a înflorit din nou
Şi-acum ne cheamă la pădure,
Nu după fragi, nu după mure
Ci ne cheamă, să stingem dorul,
Să ne dezlănţuim amorul
Şi ne-ascundem prin tufişuri,
Adevărate ascunzişuri
Şi a dragostei hăţişuri…
Dar cu mângâieri, săruturi,
Cu trupuri arse de dorinţă,
Ne vom jura pe veci credinţă…

joi, 6 decembrie 2012

Miezul nopţii



Aşteptăm acuma miezul nopţii
Pentru a ne iubi mai mult ca ieri
Cu multe, multe, lungi îmbrăţişări,
Până apar zorii dimineţii.

Luna îşi va revărsa lumină
Peste ale noastre trupuri goale,
Cu forme frumoase, sculpturale,
Muzica ne cântă în surdină.

Îndelung, eu  te voi săruta,
Apoi, strâns de tine mă lipesc,
Cu patimă am să te iubesc
Şi cu şoapte te voi alinta,

Iubită, amantă şi soţie
Totul pentru mine tu să fi,
Numai pe tine te voi mai iubi,
Fericirea mea a ta să fie.

Şi-n loc de bună dimineaţa
În zori îţi voi oferi o floare,
Limpede să îţi fie faţa
La primele raze de soare.

miercuri, 5 decembrie 2012

Iubita mea cu…


…Trupul de zeiţă şi chipul tău de zână,
Vino la mine şi dorul mi-l alină…
Cu ochii strălucitori, iar vocea mângâiere,
Atingerea tandră - o dulce adiere…

Cu braţe moi tu de umeri mă cuprinde
Şi patima din mine o aprinde,
Sânii tăi pentru beţie sunt pahare,
Iar şoldurile-s largi ademenitoare…

Flămând muşc din ale tale buze,
Când mâinile-mi aleargă pe sub bluze,
Iar dorinţele în mine se aprind
Şi trupul gol în braţe ţi-l cuprind…

Lacom privesc faţa ta îmbujorată,
Aprinsă, de iubire răsfăţată...
Iubito la noapte vreau să mă iubeşti,
Aşa cum numai tu ştii, să mă iubeşti…

marți, 4 decembrie 2012

Dorul nopţii de iubire



Ia-mă în braţe, vreau să mă iubeşti,
Strânge-mă şi hai de mă răsfaţă
Noaptea toată, până dimineaţă
Şopteşte-mi tu mereu, că mă doreşti.

Răsuflarea ta-i un fierbinte vânt
Ce adie în răcoarea nopţii,
Azi când zorile-şi arată colţii,
Iar inima ţi-o simt în piept bătând.

Gândule ce în noapte nu-mi dai pace,
Tu eşti dorul nopţii de iubire
Şi cea mai mare fericire,
Doar tu ştii, sufletul să mi-l împace.

Mereu mi-e foame doar de tine
Şi nopţile sunt triste aşteptări.
Am ochii îndreptaţi spre patru zări,
Iar inima mi-o simt că arde-n mine,

Aşa e visul, mereu tu mi-l frămânţi
Cu a tale doruri infinite
Şi curiozităţi nemărginite,
Încet, încet chiar că mă scoţi din minţi.


luni, 3 decembrie 2012

Cadoul meu cel mai râvnit



Ce-ai zice, dacă-ţi pui o fundă mare
Şi-n şoapte dulci ca mintea să-mi îmbete,
Tu fără să-mi fi pus vreo întrebare,
Vei fi cadoul ce-l găsesc în ghete?

Să-mi fii şi nebunie şi păcat
Să-mi fii ce vreau şi tot ce am în minte!
Că am răspuns, când moşul ma-ntrebat…
,,Am fost, îţi jur, un băieţel cuminte!’’