Persoane interesate

duminică, 25 noiembrie 2012

Dor nemărginit

video


Înfioară-mă cu atingerea ta
şoptindu-mi despre clipele
în care mă doreai…
Frumuseţea vieţii mele tu să fi,
alungându-mi vise neîmplinite…
Povesteşte-mi despre iubirea
care s-a născut în tine,
şopteşte-mi de tot ce acuma-s eu
şi iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată!
Femeia mea vei fi atunci când înfiorată,
cu un sărut îmi vei spune,
cât ţi-a fost de dor,
că ţi-a fost un dor nemărginit de mine…

4 comentarii:

  1. Ion Minulescu - De ce-ai plecat?

    De ce-ai plecat?...
    Tu nu stiai
    Ca-n luna mai,
    Prin muntii cu paduri de brad,
    Oricine-ar fi - femeie sau barbat -
    Potecile te duc spre Iad,
    Si nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

    De ce-ai plecat
    Cu vântu-n parul tau vâlvoi,
    Când nici un glas nu te-a chemat?...
    Tu nu stiai
    Ca-n luna mai
    Potecile sunt înca pline de noroi?...

    De ce-ai plecat?...
    Tu nu stiai
    Ca-n luna mai
    E luna primului pacat -
    Pacatul care dintr-o gluma
    Te prinde-n lat si te sugruma
    Si-apoi te-arunca-afara-n ploaie,
    În lada cu gunoaie?...

    Opreste-te!...
    Priveste-n jurul tau...
    Si daca nu ti-ai murdarit
    Pantofii de noroi,
    Fa-ti cruce
    Si întoarce-te napoi!...
    Fa-ti cruce
    Fiindca n-ai pacatuit
    Decât în vis...
    Si visul s-a sfârsit!...
    (eu,care imi place Minulescu)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi -e dor, ti-e dor,
    O stim prea bine amandoi,
    De atata dor se schimba culoarea lunii..
    parca o vedem in verde stralucitor ,
    Iar soarele mititel,
    Plange dorul si ne cheama,
    visul se pierde ,
    se reinventeaza,
    Bolta cereasca parca geme,
    tremurata de suspine..
    De atatea lacrimi ,
    parca s-a inrosit cu totul!

    E greu dorul si doare,
    ne scaldam în vise
    Felurite si ciudate,
    Navigam cu gandul,
    prin mările învolburate
    De suspinele noastre miscate....

    De atata dor , munţii ne cauta,
    Aducandu-ne iar vina ,
    Ca am tine luna captiva ,
    intr -o veriga..
    Şi mandru soare într-un ecou.

    Iaca dorul pardalnicul, ne mistuie,
    Pierdem noapte dupa noapte,
    Asternand slove pe hârtie,
    Zorile de zi se arata,
    Si noi ce vom face?
    Vom reda libertatea mandrului soare,
    Rapit fara voie, la manie!,

    De dragul tau aş smulge norii,
    I-as sterge , i-as trimite departe...
    În picuri calzi , din ochi azurii,
    i-aş topi...
    Si toate astea pana in zori de zi,
    Cand roua diminetii se arata,
    Şi astfel in ochii tăi m-aş putea oglindi.

    RăspundețiȘtergere
  3. bun gasit...frumos poem..frumoase comentarii..
    imi pare rau ca vin atat de rar.(am probleme mereu cu logarea ).. mult succes in continuare...cu stima !

    RăspundețiȘtergere
  4. DẶRUIRE

    Un abur blând se risipeşte-n noapte,
    e răspuflarea ta şi liniştea-i departe!
    Frământă dorul meu şi clipa care vine
    în carnea ce te cheamă, neîncetat pe tine!

    Atât de-albastră, pură este privirea ta,
    încât tot cerul meu, se oglindeşte-n ea!
    Liane-s mâinile ce blând mă înconjoară,
    iubirea ta-i divină, iar inima-i sprinţară!

    Mă risipesc continuu pe strune de vioară
    ca să-ţi încânt auzul, în fiecare seară.
    Cu degete zefir, pielea mătase fină,
    ţi-alint tot corpul, într-o atingere divină.

    Tu, mă cuprinde cu braţele-ţi vânjoase
    să uit de tot, să uit de ziuă şi de noapte,
    de tot ce-i rău în viaţă, de tot ce-i trecător
    să simt doar trupul tău, doar dulcele fior!

    Rodica Cernea

    RăspundețiȘtergere