Înfioară-mă cu atingerea ta
şoptindu-mi despre clipele
în care mă doreai…
Frumuseţea vieţii mele tu să fi,
alungându-mi vise neîmplinite…
Povesteşte-mi despre iubirea
care s-a născut în tine,
şopteşte-mi de tot ce acuma-s eu
şi iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată!
Femeia mea vei fi atunci când înfiorată,
cu un sărut îmi vei spune,
cât ţi-a fost de dor,
că ţi-a fost un dor nemărginit de mine…
şoptindu-mi despre clipele
în care mă doreai…
Frumuseţea vieţii mele tu să fi,
alungându-mi vise neîmplinite…
Povesteşte-mi despre iubirea
care s-a născut în tine,
şopteşte-mi de tot ce acuma-s eu
şi iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată!
Femeia mea vei fi atunci când înfiorată,
cu un sărut îmi vei spune,
cât ţi-a fost de dor,
că ţi-a fost un dor nemărginit de mine…
Ion Minulescu - De ce-ai plecat?
RăspundețiȘtergereDe ce-ai plecat?...
Tu nu stiai
Ca-n luna mai,
Prin muntii cu paduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau barbat -
Potecile te duc spre Iad,
Si nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...
De ce-ai plecat
Cu vântu-n parul tau vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu stiai
Ca-n luna mai
Potecile sunt înca pline de noroi?...
De ce-ai plecat?...
Tu nu stiai
Ca-n luna mai
E luna primului pacat -
Pacatul care dintr-o gluma
Te prinde-n lat si te sugruma
Si-apoi te-arunca-afara-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...
Opreste-te!...
Priveste-n jurul tau...
Si daca nu ti-ai murdarit
Pantofii de noroi,
Fa-ti cruce
Si întoarce-te napoi!...
Fa-ti cruce
Fiindca n-ai pacatuit
Decât în vis...
Si visul s-a sfârsit!...
(eu,care imi place Minulescu)
Mi -e dor, ti-e dor,
RăspundețiȘtergereO stim prea bine amandoi,
De atata dor se schimba culoarea lunii..
parca o vedem in verde stralucitor ,
Iar soarele mititel,
Plange dorul si ne cheama,
visul se pierde ,
se reinventeaza,
Bolta cereasca parca geme,
tremurata de suspine..
De atatea lacrimi ,
parca s-a inrosit cu totul!
E greu dorul si doare,
ne scaldam în vise
Felurite si ciudate,
Navigam cu gandul,
prin mările învolburate
De suspinele noastre miscate....
De atata dor , munţii ne cauta,
Aducandu-ne iar vina ,
Ca am tine luna captiva ,
intr -o veriga..
Şi mandru soare într-un ecou.
Iaca dorul pardalnicul, ne mistuie,
Pierdem noapte dupa noapte,
Asternand slove pe hârtie,
Zorile de zi se arata,
Si noi ce vom face?
Vom reda libertatea mandrului soare,
Rapit fara voie, la manie!,
De dragul tau aş smulge norii,
I-as sterge , i-as trimite departe...
În picuri calzi , din ochi azurii,
i-aş topi...
Si toate astea pana in zori de zi,
Cand roua diminetii se arata,
Şi astfel in ochii tăi m-aş putea oglindi.
bun gasit...frumos poem..frumoase comentarii..
RăspundețiȘtergereimi pare rau ca vin atat de rar.(am probleme mereu cu logarea ).. mult succes in continuare...cu stima !
DẶRUIRE
RăspundețiȘtergereUn abur blând se risipeşte-n noapte,
e răspuflarea ta şi liniştea-i departe!
Frământă dorul meu şi clipa care vine
în carnea ce te cheamă, neîncetat pe tine!
Atât de-albastră, pură este privirea ta,
încât tot cerul meu, se oglindeşte-n ea!
Liane-s mâinile ce blând mă înconjoară,
iubirea ta-i divină, iar inima-i sprinţară!
Mă risipesc continuu pe strune de vioară
ca să-ţi încânt auzul, în fiecare seară.
Cu degete zefir, pielea mătase fină,
ţi-alint tot corpul, într-o atingere divină.
Tu, mă cuprinde cu braţele-ţi vânjoase
să uit de tot, să uit de ziuă şi de noapte,
de tot ce-i rău în viaţă, de tot ce-i trecător
să simt doar trupul tău, doar dulcele fior!
Rodica Cernea